Acum un an când am venit la tine ți-am spus că vreau sa știu cine sunt, să știu ce vreau sa fac din viața mea, cum să-mi ajut copilul să devină OM, că simt că trebuie să fac pace cu mine, să pot să mă iert pe mine și pe alții, să scap de frici… că viața trebuie sa fie mai mult decât momente de bucurie.
.
Deși citisem foarte mult, participasem la cursuri NLP, dezvoltare personală, eram într-un continuu up&down, nu reușeam să păstrez multă vreme acel echilibru, Făcusem multe „greșeli/alegeri” de care credeam ca m-am iertat dar în anumite situații mi se dovedea că nu,  mă vedeam având multe „lipsuri”,  însușite în 40 ani ca fiind EU…” nu merit să/eu nu pot să/nu-s destul de inteligentă să...”.
.
Am început consilierea iar după nu foarte multe ședințe ți-am spus că-s pregătită și-mi doresc să facem terapie prin hipnoză. Îmi amintesc că am avut emoții…:)  Nu a fost teamă de procesul hipnotic în sine pentru că aveam încredere în tine și știam ca sunt în siguranță, ci a fost mai degrabă teama de a nu ști cum sa trăiesc altfel.
.
Cu tine am început „călătoria” mea de vindecare a sufletului, a urmat un an în care m-am deschis treptat către spiritualitate, am întâlnit oameni deja pe „cale” (cu siguranță nu întâmplător), am descoperit ce minune e respirația, ce înălțător se simte iubirea de tot ce este, am revenit la credința pierdută in urma unui eveniment ce m-a marcat puternic acum mulți ani, deși atunci n-am înțeles de ce mi-a fost sortit…și călătoria continuă încă! 😉
.
Cine știu că sunt EU acum?
.
EU SUNT femeie, sunt prietenoasă, sociabilă, veselă, frumoasă, isteață, tânăra, suportivă, altruista, sinceră, caldă, tandră, spontană, senzuală, empatica, plină de energie, încrezătoare, optimistă, sunt zâmbet, sunt iubire, sunt naturală, transparentă, loială, adaptabila, tolerantă, visătoare, sensibilă, responsabilă, recunoscătoare pentru tot ce trăiesc, fericită, împăcată cu mine, binecuvântată: sunt ACASĂ!
.
Și toată starea de pace, acceptare și împăcare mi se cuvine și o merit! 🙂
.
Ne naștem așa, minunați și binecuvântați, apoi ne însușim tipare care nu ne aparțin dar care ajung să ne definească, ne privim prin ochii altora și simțim că dezamăgim când nu luăm o nota la fel de bună ca a colegului de bancă, adolescenți apoi facem propriile noastre alegeri iar familia, prietenii își dau cu părerea – ni se sugerează că am fii putut lua o decizie mai bună,   suntem comparați când nu suntem destul de motivați să acționăm într-o direcție sau alta,  ca adulți sau parteneri de viata nu suntem destul de înțelegători la nevoile celuilalt și dezvoltăm în noi credința că suferințele celor dragi sunt doar vinile noastre…însă tineri fiind, nu suntem conștienți că atât am putut noi face cu mintea și informația de la acea vârstă și că nici ei nu ne-au dorit răul ci ar fii făcut alegeri diferite pentru ca suntem diferiți sau că pentru că așa au crezut ei ca ne motivează.
.
Asta a fost experiența mea cu tine!
.
Marian, ți-am spus oare că îți mulțumesc pentru că ești parte din viața mea?
Cu siguranță de mai multe ori, însă îmi doresc să repet: MULȚUMESC!!! 🤗🤗🤗
.
Paula Constantin, 40 ani
Shares
Share This